roman crestin

“El va fi pentru tine o pricina de bucurie si veselie.”

Care e sursa bucuriei mele? Ce lucruri ma fac sa tresar de fericire, sa cant de bucurie, sa explodez de entuziasm? Pentru ca daca toate astea isi gasesc implinire in lucrurile de pe pamant, ce se intampla cand ele dispar? Ce se intampla cu veselia si zambetul meu cand sursele bucuriei mele nu mai exista? Ce se intampla cand nu mai sunt apreciat, nu mai sunt iubit, imi pierd locul de munca,sau casa, sau cineva din familie? Cand toate lucrurile de aici de pe pamant imi sunt luate si nu mai raman cu nimic, mai e vreun motiv real pentru care sa fiu bucuros? Cand Cristos e in inima mea, El e bucuria mea, El e pricina mea de lauda, nu am niciun motiv pentru care fata sa imi fie posomorata, inima intristata. Adancimea, inaltimea, latimea, sanatatea, notele, familia, slujba, cariera, facultatea, iubita, NIMIC nu ma poate desparti de Cristos, in care gasesc bucurie din belsug. Tot ce am pe pamant mi se poate lua, pentru ca in definitiv nimic nu imi apartine. Doar Cristos, El e singurul care ramane al meu pe vecie, El e mostenirea mea si averea mea. In El, chiar de sunt sarac, sunt bogat, pentru ca Il am ca Dumnezeu si Tata pe Creatorul Universului.

Canta inima mea cantari de lauda neincetat pentru Mantuitorul meu? Tresalta sufletul meu la auzul cuvintelor Lui? Vibreaza intreaga mea fiinta cand stau in rugaciune inaintea Lui?

“va bucurati cu o bucurie negraita si stralucita, pentru ca veti dobandi, ca sfarsit al credintei voastre, mantuirea sufletelor voastre”.